Bucură-te...!

Bucură-te de vara
Care-i toamnă
Și de iarna care-i primăvară
De norii care-s cer,
De viața de după gard,
De chipul din fața și din
Spatele oglinzii
În care privești și nu te vezi
Ori te vezi, fără să te privești...!
Bucură-te că ești!
Construiește-ți
Din aripi povești!
Din inimă nu fă stavilă
În fața furtunii,
Ci fă furtuna liniște
Și dăruiește-o lumii...!
Bucură-te de anotimp
De timp un timp, 
De frunză, de mare,
De vară, de uitare,
De a anotimpului răsfirare...
Până te faci alt timp,
Până devii lumină,
Ori te prefaci soare
Și te privești pe tine... aici...
De undeva din zare...

Bucură-te... !
Alceva mai bun
Ce ai putea face...
Oare?

Editați profilul

Oana Rotariu

Dor de ce se cheamă mine ... și de primăvară...

Atât de dor...!

Afară e frig. Nu e iarnă. Nu e toamnă.
Înauntru e frig. Nu e niciun anotimp. Bate vântul deziluziilor.
Dezrădăcinase așteptările, într-o vreme...
De curând nu știu de unde au răsărit din nou.
Unde sunt? Cine sunt? Unde și cine rătăcește iară?
Afară bate vânt rece. Mă însingurează înlăuntrul meu. Mă adună de pe drumul rătăcirilor, aproape, aici...
E greu să stai departe de aici! E atât de rece peste tot...
E frig. Nu e iarnă. Nici toamnă nu e nicăieri pe-afară...
Nu e urât, dar nici frumos nu e...
E doar un anotimp departe de metafore.
Înăuntru au amorțit în hibernare toate figurile de stil, dar fără stil.
Undeva, în spatele unui epitet, au amorțit dorurile...
Mi-e dor! Mi-e foarte, foarte dor...!

De ce se cheamă mine și de... primăvară...

E tare frig pe-aicea!

Și pe-afară...
Editați profilul

Oana Rotariu